„Oamenii au griji mai importante decât Iosif Sava. L-au uitat“

„Oamenii au griji mai importante decât Iosif Sava. L-au uitat“, zice soția lui Iosif Sava într-un interviu interesant publicat de Adevărul, pe care l-am găsit promovat de yahoo știri.  Ceea ce mi-a atras atenția în acest interviu este faptul că marele om de cultură, un ideolog prin excelență, foarte puțin interesat de lucrurile materiale, după cum reiese din amintirile celor care l-au cunoscut îndeaproape, a fost foarte mâhnit de faptul că la pensionarea lui la 65 ani nu s-a făcut mare tam-tam, ci s-au debarasat de el ca de o bătrână sevitoare, după cum se exprimă soția lui, Marghit Sava. Atât de supărat a fost că faptul s-a consumat banal -cam ca la orice alt pensionar – încât nici măcar nu a putut zice nimic atunci cand Cristian Țopescu îl aștepta cu un tort în biroul lui. Deși – după părerea mea – poate că Sava ar fi trebuit să fie cel care oferea un tort colegilor cu ocazia pensionării sale, nu invers. Poate că ceilalți se așteptau ca el să facă ceva cu această ocazie și au fost la fel de dezamăgiți că nu a organizat nimic, o mică petrecere acolo, așa cum face tot românul când vrea să marcheze un eveniment important din viața lui. 

Pe de altă parte, deși este adevărat că Iosif Sava a fost o personalitate marcantă a culturii muzicale românești și este cinstit cum se cuvine potrivit cu rolul său, acolo între colegii lui a fost și omul Iosif Sava, pur și simplu, nu numai omul de cultură și muzicianul talentat. Iar dacă a remarcat că nu se regretă plecarea lui sau că nu este cinstit îndeajuns, poate că faptul acesta l-a afectat așa de mult fiindcă a realizat că a fost prea puțin prețuit pentru el însuși, așa cum era în nuditatea caracterului său despuiat de rolul său social. E numai o ipoteză, nu putem ști adevărul și poate că nici el nu a ajuns să-l cunoască pe deplin, din păcate a murit la scurtă vreme după pensionare.

Iosif Sava a studiat și filosofia, nu numai muzica și e de așteptat ca el să fi avut exercițiul meditației asupra lucrurilor și evenimentelor cu scopul de a pătrunde dincolo de înțelesul lor aparent, iar ceea ce va fi descoperit nu-l măgulea în niciun fel. E un fapt binecunoscut că bătrânețea e o perioadă vulnerabilă, caracterizată de o sensibilitate exagerbată mai ales la semnele de (lipsă de) respect ale generației mai tinere, iar  momentul pensionării  – prin sine un moment frustrant care îi amintea că rolul său social aparent s-a încheiat – îl forța să privească într-un viitor care nu se mai anunța luminos, ci era marcat de sumbra perspectivă a morții.

Privind din alt unghi, reputația de om de cultură la care a lucrat cu sârg toată viața trebuie să fi fost o consolare slabă în orele sale de reflecție asupra efemerității gloriei terestre, așa că nu este de  mirare că l-a afectat așa de mult faptul că lumea se putea dispensa de el fără probleme. 

Reacția lui Iosif Sava în fața modului în care a fost pensionat trădează o vulnerabilitate narcisică și constituie un indicator important al faptului că pensionarea îl putea lăsa descoperit în fața de nevoii de apreciere și admirație sublimate în activitatea creatoare căreia i se dăruise cu frenezie până atunci. Așa se explică de ce Adrian Sârbu a fost perceput ca un salvator atunci când i-a făcut oferta de a realiza o emisiune la ProTv. Însă, cum rana narcisică deja era produsă și nu putea fi vindecată prin acest slab paliativ tocmai fiindcă nu atingea cauza, Iosif Sava nu a mai avut aceeași satisfacție din noul job. A murit subit la scurtă vreme, lăsând în urmă numeroase cărți și articole. 

 

Leave a Reply

  1. Imi amintesc seratele muzicale ale lui Iosif Sava si ce apreciat era pe vremea aceea. Insa, realitatea arata ca totul e efemer si istoria are capriciile ei, iar cine nu aduce o contributie originala si spectaculoasa intr-un anume domeniu, e sortit mai devreme sau mai tarziu uitarii. Sava a fost un om de cultura, e drept, insa ca el mai sunt multi, desi n-au aparut si nu apar pe la TV.

  2. Nu-mi amintesc prea bine de Iosif Sava, deci nu pot spune cat de influent a fost pentru cultura romana, nici daca emisiunile lui erau intr-adevar captivante, insa pretentia sotiei ca oamenii sa-l pastreze viu in memorie intocmai cum il pastreaza ea, mi se pare absurda. Sunt milioane de morti care au contribuit la cultura omenirii, ce-ar fi sa ne gandim la ei intruna? Cand am mai trai si cand am mai fi prezenti pentru cei din jurul nostru? Nemaipunand la socoteala personalitatile culturale prezente…