Poate psihanalistul să fie neutru şi să nu impună sistemul său de valori pacientului?

O problemă foarte sensibilă şi spinoasă la ora actuală în psihanaliză este ceea ce Thoma & Kachele numesc în “Tratat de psihanaliză contemporană (II)”  deschiderea valorică -sau mai clar “prudenţa” din partea analistului- şi se referă mai exact la atitudinea acestuia faţă de sistemul de valori al pacientului de pe divanul său. Este esenţial pentru cura analitică să nu existe nici măcar umbra unor judecăţi de valoare față de credinţele pacientului său, afirmă psihanaliştii germani.

În străduinţa sa de a da un caracter ştiinţific psihanalizei, Freud accentua că scopul acestei forme de terapie nu trebuie să fie schimbarea credinţelor pacientului, ci înţelegerea acestuia în cadrul sistemului propriu de valori şi credinţe.
Psihanaliza trebuie să păstreze, deci, caracterul unei ştiinţe lipsite de judecăţi de valoare prin respectarea principiului neutralităţii analitice şi abstinenţei. Acestea, pe de o parte, trebuie să garanteze ca analistul nu îşi impune valorile sale pacientului său, pe de altă parte, să împiedice preluarea criteriilor de judecată ale anturajului pacientului sau ale Se-ului acestuia de către analist.

Se întamplă lucrul acesta în realitate într-o analiză?

Thoma & Kachele afirmă că este imposibil ca analistul să nu indice la un moment dat care sunt propriile valori, fie prin limbaj non-verbal, fie prin absenţa sau prezenţa unor “hmmm…”uri sau chiar şi numai prin tonalitatea lor.

Avertismentele repetate ale lui Freud asupra acestui aspect au în vedere faptul că este posibil ca analistul să încerce să impună (conştient sau inconştient) sistemul său de valori pacientului. Iar cum într-o analiză relaţia analist-pacient presupune dependenţa totală a pacientului faţă de analist pentru o perioadă lungă, de câţiva ani (personal, mă îndoiesc că poate ieşi vreodată cu adevărat din ea- şi am minte câteva exemple concrete), şi cum pacientul îşi doreste cu ardoare  să fie aprobat, apreciat şi poate chiar iubit de analistul său, este uşor de dedus că va fi constrâns de atitudinea mai rece a acestuia (care va fi simţită cu acuitate de un pacient super-atent la dinamica cu încărcătură afectivă a analistului) să-i accepte sistemul de valori, fiind convins că în felul acesta poate obţine aprecierea dorită.

Pentru o analiză reuşită, deci, este vital ca analistul să se identifice cel puţin temporar cu sistemul de valori al pacientului său pentru a-l putea ajuta în cadrul viziunii lui asupra lumii. Dacă nu poate face acest lucru, atunci e mai bine să nu lucreze cu acei pacienţi care au valori diferite de ale lui. Este total greşit ca un psihanalist agnostic să ceară unui pacient credincios să-l convingă de existenţa lui Dumnezeu, de exemplu, pentru a-i  accepta şi înţelege convingerile religioase –  şi este mai onest să-i spună pur şi simplu că nu poate înţelege şi accepta ceea ce nu se încadrează în sistemul său de valori.  

 Thoma & Kachele specifică, totuşi, că spectrul pacienţilor cu care nu poate lucra un analist arată cât de rigid este el în gândire şi cât de obsesiv este legat de sistemul său de valori.

Leave a Reply

  1. Freud a facut primul prostia sa creada ca psihanalistii, odata analizati, erau liberi
    de orice judecata de valoare fata de analizantii lor. Inconstientul tinde sa ramana
    totdeauna inconstient, oricate analize ar face o persoana. Cei care i-au urmat au avut interes in a perpetua aceasta prostie.