Frumusețea serialului  Detectivii din Louisiana constă în faptul că fiecare episod e o provocare a gândirii și curiozității spectatorului. Episodul al treilea nu face excepție, ba chiar conține una dintre cele mai interesante schimburi de replici dintre un creștin și un ateu. Cei doi detectivi pe care-i cunoaștem deja din episoadele anterioare ajung în cursul anchetei la o slujbă religioasă de tip neoprotestant, mai precis la o evanghelizare în cort a unei mișcări de trezire Revival Ministries, destul de populară în USA la sfârșitul secolului trecut și începutul acestuia.

Rust Cohle începe discuția cu o întrebare care se vrea retorică despre IQ-ul audienței, sugerând o legătură între modul cum arată o persoană, statutul social și nivelul de inteligență, o greșală destul de surprinzătoare la un tip așa educat cum pare el. Unde e minte multă, e și prostie multă, ar spune răposatul meu bunic la o asemenea întrebare. Răspunsul pe care i-l dă Marty nu e departe de remarca pe care ar fi făcut-o bunicul meu, doar că e ambalată altfel și are în plus o observație uimitor de plastică cu privire la tipul pe care-l reprezintă Rust. Răspunsurile tipic ateiste ale lui Rust, neargumentate și cu tonul celui care trebuie să aibă ultimul cuvânt, îi scad din aura misterioasă și puțin romantică pe care a avut-o până acum. Nu este decât un alt personaj care se crede inteligent numai fiindcă e sceptic și nu crede în vreo divinitate. Like asta ar face vreo diferență în originea lumii. Se pare că problema lui Rust (sau a regizorului) e că oamenii religioși își donează din venituri bisericilor, însă Rust nu sesisează diferența atunci când pastorul îi spune că nu au cerut despăgubire pentru arderea bisericii în care se întâlneau. 

Episodul e plin de reflecțiile mai mult sau mai puțin personale ale lui Rust (multe par împrumutate din diverse curente de gândire) care este în continuare personajul mai intrigant din serial. În schimb, Marty Hart se confruntă cu dilema bărbatului infidel: își iubește soția sau amanta? Sau pe amândouă?