Ne tratăm sau ne otrăvim sufletul prin ceea ce citim?

Cred și cu mintea și cu sufletul că lectura poate fi un bun “medicament” pentru suflet. Vei spune că-s cârcotașă dar… avem medici / psihologi / etc. care ar putea să scrie astfel de rețete?

Sunt total de acord că nu ar trebui să citim fără… discernământ… deși eu am făcut-o și mulți alții din generația mea au făcut-o… :)Poate tocmai pentru că nu prea aveam acces la cărți interesante (sau nu ne spuneau nimic cele pe care ni le recomandau și atunci scotoceam prin biblioteca părinților sau a altora). Mai apoi, informatiile s-au “decantat”. De exemplu, nu mi-a placut Blaga (cand eram la școală)… Dar când am avut acces la mai multe scrieri ale lui aș zice că m-am îndrăgostit… :) dar mi-a trebuit mult până să mă las convinsă să citesc ceva scris de el, influențată de textele pe care ni le-au recomandat la școala și care nu mi-au plăcut…

Aruncând o privire în Biblie aflăm că suferința nu e dată de Creator dar e menită pentru a răscumpăra păcatul originar și astfel să ajungem la fericirea pe care o putem avea numai prin Mântuire – și mântuirea nu poate exista în această lume. Iar prin aceasta nu înseamnă că trebuie să ne curmăm viața când ne apasă depresia ci, ca niste credincioși destoinici, trebuie să ne purtăm crucea… cu bucurie…

Trebuie să ne bucurăm că suferim – cu cât suferim mai mult și ne ducem crucea cu eroism, cu atât mai mult avem șansa de a ne bucura de fericirea mântuirii – n-o zic eu, o zic popii citând din Biblie.

Cioran n-a făcut decât să spună că omul a decăzut dacă se bucură pentru că se mai naște un om care să sufere și plânge când unul tocmai pleacă să afle fericirea mântuirii… În acest sens poate fi, lejer, interpretată fraza… Și din acest motiv insist că e o greșeală să “condamnăm” un scriitor care-și povestește trăirile în loc să ne preocupăm de sufletul tinerilor – se pare ca religia care se predă în școli nu-și prea atinge scopul care a fost trâmbițat la introducerea ca materie (opțională – vorba să fie!) de studiu…

Și, totuși, religia se predă în școli și putini au ceva de spus despre aceasta, deși tinerii influențați de lectură pot pleca misionari… și pot fi uciși în unele zone ale lumii…

“Creșteți și înmulțiți-vă!” (Facerea 1:28) a zis Dumnezeu, dar a poruncit aceasta pentru perpetuarea speciei și nicidecum ca scop în sine, cum par a crede foarte mulți oameni. Oamenii nu trebuie să împiedice nasterile – deși mulți se străduiesc să o facă, pe motiv că suntem deja mai mulți decât poate suporta Terra – dar nu trebuie sa facă din perpetuarea speciei… un scop în sine. Altfel spus: un ecologist hotărât (dar, probabil, și un credincios pur) ar fi de acord cu stoparea nașterilor… și ar plânge de câte ori se nasc copii care vor muri înainte de adolescență din cauza bolilor și a sărăciei… :(

Tinerii, adolescenții (și nu doar ei) pot fi influențați de extrem de multe scrieri… Cum hotărâm pe care să le interzicem lecturii?! Cel care s-a sinucis “în direct”, pe Skype, sau cei care au făcut-o anunțând pe Facebook – ce cărți or fi lecturat?
Ar trebui să interzicem Biblia pentru ca tinerii să nu mai devină misionari?! Unii sunt uciși în anumite zone… Uciderea e mai bună decât sinuciderea?! Tot moarte este… Tot pentru o idee se poate spune că mor și unii și ceilalți…

 

Acest articol este scris de Diana  și a fost inițial comentariu la articolul despre influența scrierilor lui Cioran asupra unor adolescenți. 

sursa foto:  pixabay.com

5 thoughts on “Ne tratăm sau ne otrăvim sufletul prin ceea ce citim?

  1. Cartile pot fi medicament pentru suflet pentru cei carora le place sa citeasca, as zice… Pentru ceilalti poate fi un veritabil calvar. 🙂

    Mai cred ca sufletul / mintea nu ne sunt otravite de ceea ce citim, ci de cum intelegem ceea ce citim – raportand textul, in principal, la viata noastra, la trairile noastre, fara a ne mai gandi ca trairile respective sunt “de moment” – iar pentru a intelege ceea ce citim e necesara o minima educatie inca din primii ani de viata… constienta, sa zic asa desi nu e un termen tocmai potrivit – din momentul in care cunoastem alfabetul. E necesar si echilibrul sufletesc, care e dat o viata armonioasa. Copiii / adolescentii / tinerii trebuie sa fie mai mereu supravegheati, macar in sensul de a-i intreba, din cand in cand, cum le este, daca nu le verificam lecturile – mai ales in cazul celor pe care ii vedem “visatori”.

    Atunci cand se speculeaza ca cineva s-a sinucis influentat fiind de anumite texte cred ca sufletul si mintea acestor cititori sunt, deja, otravite… Motivul nu e deloc textul, ci incapacitatea cititorului de a intelege ca ceea ce citeste s-a intamplat altuia, ca si altul simte sau a simtit ca si el, cititorul. Acestia, in loc sa-si spuna: iata, cam asa ma simt si eu; iata, acest scriitor “defineste” ceea ce simt si nu pot exprima. Si, iata, acesta a reusit sa depaseasca momentele sau se lupta cu anumite trairi… Ei aleg sa inteleaga ca nu mai e nimic de facut, fara a se intreba cati ani avea scriitorul cand a scris acele texte si ce viata a dus respectivul, ce l-a determinat sa scrie ce a scris…

    “Interesant” ca n-a afirmat nimeni ca cineva s-a sinucis citind unele dintre poeziile lui Esenin, de exemplu… Sau, poate, nu e un poet prea cunoscut in randul adolescentilor / tinerilor de azi?

    Nu mai stiu cine zicea ca arta se naste din suferinta… In loc sa se sinucida, oamenii tristi si-ar putea canaliza tristetea intr-un eseu, ca exemplu… dar pentru aceasta trebuie sa fie cineva care sa ii indrume pe aceasta cale…

    Scriitorii raspund pentru ceea ce scriu dar e nedrept sa ii facem raspunzatori pentru ceea ce inteleg altii…

  2. “Cioran n-a făcut decât să spună că omul a decăzut dacă se bucură pentru că se mai naște un om care să sufere și plânge când unul tocmai pleacă să afle fericirea mântuirii… În acest sens poate fi, lejer, interpretată fraza…”

    Am putea interpreta spusele lui Cioran în modul sugerat de tine, cu condiția saă știm precis că fiecare om care moare ajunge să se bucure de fericirea mântuirii. Din păcate, trebuie să admitem ca nu toți oamenii vor fi mântuiți (și nu din vina lui Dumnezeu).

  3. “Ar trebui să interzicem Biblia pentru ca tinerii să nu mai devină misionari?! Unii sunt uciși în anumite zone… Uciderea e mai bună decât sinuciderea?! Tot moarte este… Tot pentru o idee se poate spune că mor și unii și ceilalți…”

    Din perspectiva destinului veșnic e o diferență enormă între a muri ca martir pentru credință și a te sinucide. Diferență ca de la rai la iad, nu?

  4. Categoric ca diferenta este cea sugerata de tine… dar (mai ales) pentru un parinte care nu crede in divinitate durerea va fi la fel de mare; si… acel parinte va “da vina” pe Dumnezeu, pe textele din Biblie?

  5. Vina pentru crima celor care i-ar omori copilul? Poate numai daca nu realizeaza ca vina o poarta rautatea si lipsa de toleranta a criminalului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!