Seara aceasta l-am văzut prima oară live pe Mircea Dinescu la librăria Cărturești-Verona, cu prilejul lansării volumelor de poezie Întoarcerea barbarilor și Vino în rochia ta simplă de stambă, apărute la editura Litera. Este un bărbat plin de vitalitate și pare un extravertit sadea. 

Din păcate, nu s-a făcut o reclamă deosebită evenimentului (eu însămi am aflat de el de pe blogul librăriei Cărturești, pe care-l accesam în timpul prânzului pentru a verifica data cercului literar lunar Ești ceea ce citești), așa că nu au fost foarte mulți iubitori de poezie dinesciană în sală, lucru pe care Mircea Dinescu l-a remarcat  de cum a intrat.  Puțini, dar buni, aș zice eu, hehe. La lansare a participat și criticul literar Alex Ștefănescu, care însă nu a ținut niciun discurs cu privire la poeziile prietenului său, dar a precizat că va vorbi despre ele într-o emisiune anume (am uitat care și pe ce canal, bad me). 

Mircea Dinescu s-a apucat de treabă de cum a intrat în sala de la demisolul librăriei și, după ce ne-a povestit puțin cum a fost întâmpinat prin alte locuri unde oamenii se înghesuiau să-l vadă, ne-a citit câteva dintre poeziile sale, explicând succint contextul social și politic în care au fost compuse. Din ce îmi aduc eu aminte, ne-a delectat cu: Discurs la intrarea unei țări estice în Europa, Îndoielile logodnicului, Întoarcerea barbarilor, Interviu …..și altele. La sfârșitul evenimentului, participanții au fost invitați să deguste vinurile sale, în timp ce poetul dădea autografe și ne informa cât de creativ este în domeniul culinar, a inventat o plăcintă verde cu măcriș, dacă am reținut eu bine. Presupun că o putem comanda la restaurantul său din Centrul vechi, Lacrimi și sfinți. 

 Cu permisiunea poetului – pe care n-o am, dar e fecior de treabă și mi-o dă cândva – vă redau câte o poezie din fiecare volum.

 

Salonul de toamnă (din volumul Întoarcerea barbarilor)

 

Imaginația nu costă nimic

și-asta o știe cel mai bine Dumnezeu-pictorul

în septembrie 

când profitând de umezeala săracului

deschide o expoziție impresionantă în zidul jilav:

mici pete neînrămate, voluptuoasă igrasie

ce-l excita pe Manet,

de care nici popa, nici primarul dornic

      de ceremonii

n-au habar

altfel, de bună seamă, s-ar fi tăiat o panglică

s-ar fi rostit discursuri, ar fi gîlgîit șampania

și critica și-ar fi ros ciolanul ei roz

aici, la zidul săracului,

unde mîna reumatică a lui Dumnezeu

își desăvârșește lucrarea. 

 

 

Cântecul pândarului (din volumul Vino în rochia ta simplă de stambă)

 

Vino în rochia ta simplă de stambă

azi e duminică și sînt pîndar

grîului galben și-nalt cât o lampă 

și n-am cu mine o pușcă măcar.

Chițcăie-n goarne de mac șobolanii

fornăie caii în coruri de sac azi e duminică și vin țiganii

sunînd cuțitele doar o să tac.

De-o săptămînă cînt în neștire iarba sub limbă mi-a încolțit

vino-mbrăcată cît mai subțire 

și-mpodobită doar c-un cuțit.

Vino și vino cât nu mi-e sete 

de un alt sânge decât al tău,

fluieră, clănțăne – capete bete

rotesc șiganii, de cîine rău.

Uite-i și parcă se sparg cocoșii

cînd joacă-n șatră puiul de urs

vino-mrăcată în haine roșii

să cred o clipă că-n răni mi-ai curs. 

 

P.S. Mi-a scris că mă simpatizează. Parol.