Seara aceasta l-am văzut prima oară live pe Mircea Dinescu la librăria Cărturești-Verona, cu prilejul lansării volumelor de poezie Întoarcerea barbarilor și Vino în rochia ta simplă de stambă, apărute la editura Litera. Este un bărbat plin de vitalitate și pare un extravertit sadea.
Din păcate, nu s-a făcut o reclamă deosebită evenimentului (eu însămi am aflat de el de pe blogul librăriei Cărturești, pe care-l accesam în timpul prânzului pentru a verifica data cercului literar lunar Ești ceea ce citești), așa că nu au fost foarte mulți iubitori de poezie dinesciană în sală, lucru pe care Mircea Dinescu l-a remarcat de cum a intrat. Puțini, dar buni, aș zice eu, hehe. La lansare a participat și criticul literar Alex Ștefănescu, care însă nu a ținut niciun discurs cu privire la poeziile prietenului său, dar a precizat că va vorbi despre ele într-o emisiune anume (am uitat care și pe ce canal, bad me).
Mircea Dinescu s-a apucat de treabă de cum a intrat în sala de la demisolul librăriei și, după ce ne-a povestit puțin cum a fost întâmpinat prin alte locuri unde oamenii se înghesuiau să-l vadă, ne-a citit câteva dintre poeziile sale, explicând succint contextul social și politic în care au fost compuse. Din ce îmi aduc eu aminte, ne-a delectat cu: Discurs la intrarea unei țări estice în Europa, Îndoielile logodnicului, Întoarcerea barbarilor, Interviu …..și altele. La sfârșitul evenimentului, participanții au fost invitați să deguste vinurile sale, în timp ce poetul dădea autografe și ne informa cât de creativ este în domeniul culinar, a inventat o plăcintă verde cu măcriș, dacă am reținut eu bine. Presupun că o putem comanda la restaurantul său din Centrul vechi, Lacrimi și sfinți.
Cu permisiunea poetului – pe care n-o am, dar e fecior de treabă și mi-o dă cândva – vă redau câte o poezie din fiecare volum.
Salonul de toamnă (din volumul Întoarcerea barbarilor)
Imaginația nu costă nimic
și-asta o știe cel mai bine Dumnezeu-pictorul
în septembrie
când profitând de umezeala săracului
deschide o expoziție impresionantă în zidul jilav:
mici pete neînrămate, voluptuoasă igrasie
ce-l excita pe Manet,
de care nici popa, nici primarul dornic
de ceremonii
n-au habar
altfel, de bună seamă, s-ar fi tăiat o panglică
s-ar fi rostit discursuri, ar fi gîlgîit șampania
și critica și-ar fi ros ciolanul ei roz
aici, la zidul săracului,
unde mîna reumatică a lui Dumnezeu
își desăvârșește lucrarea.
Cântecul pândarului (din volumul Vino în rochia ta simplă de stambă)
Vino în rochia ta simplă de stambă
azi e duminică și sînt pîndar
grîului galben și-nalt cât o lampă
și n-am cu mine o pușcă măcar.
Chițcăie-n goarne de mac șobolanii
fornăie caii în coruri de sac azi e duminică și vin țiganii
sunînd cuțitele doar o să tac.
De-o săptămînă cînt în neștire iarba sub limbă mi-a încolțit
vino-mbrăcată cît mai subțire
și-mpodobită doar c-un cuțit.
Vino și vino cât nu mi-e sete
de un alt sânge decât al tău,
fluieră, clănțăne – capete bete
rotesc șiganii, de cîine rău.
Uite-i și parcă se sparg cocoșii
cînd joacă-n șatră puiul de urs
vino-mrăcată în haine roșii
să cred o clipă că-n răni mi-ai curs.
P.S. Mi-a scris că mă simpatizează. Parol.
